Din marea furtunoasă a lumii
Ce mănâncă oxigenul tot
Formând o spumă asfixiantă,
Produc o distrugere în masă lăsând nimicul în urmă
Și doar foste licăriri de amintiri în reflexii dansând.
Liricul modifică fizicul,
Atunci când sufletul devine spiritul,
Ce se plimbă printre cei morți și vii,
Căutând printre gunoaie ale vieții filosofii.
Acidul dezoxo-din-rimă-feeric s-a desfăcut,
Rămânând cioburi de domino și panglici.
Cine se apucă să mi-l lege la loc?
Lăsând în urmă dependențe și frici?
E nihilism să fi teribil de convins
Că o lume ai, și în ea destinul ți-a prezis,
Să faci tot ceea ce vrei, înfăptuindu-se tot ceea ce ai zis?
Nu.
Eu nu am bis.