Vreau să îți desenez chipul,
să îți mai simt pielea,
să îți mai simt contururile,
să îți mai văd ochii,
să îți mai simt denivelările
produse de către fiecare celulă,
ce îmi simte sărutul cald pe gât.
Și funcționează,
chiar dacă e doar un chip din hârtie.
Nu te-am mai privit îndelung de lung timp
și doare când dispari într-un clipit
sau într-un fior înghețat.
Nu pot să mă uit la o poză cu tine,
pentru că ar durea înzecit,
te desenez după o amintire,
te desenez dintr-un portret învechit.
Pic în fractali respirând flăcări
și dând cafea pe mine,
din portret după portret,
chipul tău devine doar o amintire,
din ceea ce am văzut eu,
din ceea ce am simțit eu.
Căci tu erai tu,
și tu acum ești doar eu.